Sarbatoarea de 1 Mai

Ziua de 1 mai este sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor de pe glob, si este foarte interesant ca sarbatorim munca… prin a nu munci, dar acest fapt devine mai plauzibil atunci cand stim putine despre istoria din spatele Zilei de 1 Mai.

Bazele Zilei de 1 Mai au fost puse in 1886 cand data de 1 mai este asociata cu cererile organizatiilor muncitoresti de a scade ziua de munca la 8 ore; totul porneste de la ideea aceasta, care pentru noi este ceva absolut normal si ne este greu sa credem ca a existat o perioada in care lucrurile nu stateau asa.

Totusi, in ciuda protestelor pasnice care au adus lucratorilor de pe teritoriul Statelor Unite scaderea zilei de munca la 8 ore, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe glob datorita unor incidente violente care au avut loc in Chicago, la trei zile dupa demonstratia din 1886.

Au mai durat multi ani si multe proteste si demersuri politice in multe tari de pe mapamond pana cand ziua de 1 Mai sa fie declarata Ziua Muncii si/sau a Muncitorilor, dar cu timpul aceasta a devenit fie o sarbatoare oficiala, fie o zi libera.

Mai exista exceptii cu siguranta, probabil cea mai mare fiind in Statele Unite – locul de unde a pornit miscarea – unde Ziua Muncii este tinuta in prima zi de luni a lui septembrie.

In Romania, ziua de 1 Mai a fost puternic asociata cu regimul comunist, cand autoritatile organizau manifestatii imense pe marile bulevarde din orasele principale, un semn al indoctrinarii propagandistice din acea perioada a istoriei noastre. Ca atare, dupa Revolutie, importanta zilei de 1 Mai a fost minimalizata pentru multi ani, oamenii totusi continuand sa tina sarbatoarea iesind in aer liber cu prieteni si familie in schimb.

Ziua Muncii a ramas o sarbatoare nationala si a devenit asociata cu inceputul sezonului pe litoral, mersul la munte sau in general la iarba verde la un gratar.

Share
Acest articol a fost publicat in Blog.