Rabla ajuta piata auto in iulie

Programul Rabla ajuta piata auto in iulie desi aceasta a continuat sa scada cu 5% fata de perioada similara din 2012, conform datelor de la Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Dar acesta este cel mai mic declin inregistrat in acest an, aprilie fiind singura luna care a fost in verde.

Luna iulie a vazut cel mai ridicat nivel de inmatriculari de masini noi din 2013 deoarece a fost prima luna intreaga in care a functionat programul Rabla, in timp ce in 2012 acesta a pornit din aprilie.

Conform oficialilor de la Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile – APIA – inceperea programului a dat nastere unor asteptari importante. Anul acesta varful programului se asteapta sa fie cel mai puternic simtit in perioada iulie-septembrie, spre deosebire de anul trecut cand pana in iulie se consumase deja jumatate din program.

Inmatricularile de autoturisme noi au scazut cu 23% in primele sapte luni ale lui 2013, asta in timp ce la nivel european exista semne timide de revenire.

Marci de volum precum Fiat, Dacia si Opel sunt sustinute de catre programul Rabla, acestea consemnand vanzari in crestere in luna iulie fata de luna iulie a lui 2012.

Fiat spre exemplu, a inregistrat vanzari mai mari cu 74%, Opel cu 31% iar Dacia cu 13%.

Demararea programului Rabla a reprezentat o adevarat gura de oxigen pentru dealerii auto din provincie unde procentul clientilor persoane fizice este de peste 70-80%.

In acest an, programul Rabla este limitat la 20.000 de tichete – cel mai redus din ultimii ani – dar valoarea unui voucher a crescut la 1.500 de euro de la 900 de euro, dar un client poate utiliza doar un voucher la achizitia unei masini, spre deosebire de anii 2011 si 2012.

La nivelul intregii piete locale, doar 13 marci auto au raportat o crestere in numarul de autovehicule inmatriculate.

Share
Acest articol a fost publicat in Blog.