Dupa ce, in ultimii ani, Romania a fost adesea obiectul publicitatii negative pentru probleme de coruptie sau “indisciplina”, a venit momentul sa iasa la rampa de asemenea cu fapte laudabile. Avem motiv de bucurie deoarece marti, 7 octombrie, Zarnesti-Piatra Craiului a obtinut acreditarea europeana ca zona ecoturistica. Este prima regiune care obtine aceasta distinctie, alaturi de Mara-Cosau-Creasta Cocosului.
In cadrul Adunarii Generale a Comisiei Europene pentru Turism (care a fost gazduita anul acesta de orasul Brasov) intre 7 si 8 octombrie a.c., Zarnesti-Piatra Craiului ?i Mara-Cosau-Creasta Cocosului au primit oficial acreditarea europeana, dobandind certificate care le atesta ca zone ecoturistice.
Rezervatia Naturala Piatra Craiului, cu crestele-i carpatine impadurite cu arbori seculari si coniferi inalti si cu zavoaiele populate de specii de animale protejate, este un colt de paradis. Nu e de mirare ca mii de calatori (in special veniti de peste hotare) aleg localitatea Zarnesti, situata la poalele muntilor Piatra Craiului, drept destinatie de vacanta. Zarnesti ofera aer curat si un moment de liniste, dar si posibilitatea de a practica sporturi de iarna (schi, alpinism) si motociclism.
Tot la Zarnesti, ii puteti vizita pe prietenii nostri blanosi din rezervatia de ursi. Rezervatia este sanctuarul a aproape 80 de ursi, cu totii salvati de la o viata vitrega de abuzuri si captivitate. De asemenea, Plaiul Foii este o alta destinatie locala deosebit de populara in randul turistilor si se bucura de apreciere.
Comisia Europeana pentru Turism (European Travel Commission) a luat nastere in Norvegia in anul 1948 si are ca membrii 33 de state din Europa (inclusiv Romania, apartinand de Comisie din anul 1998), dar si Brazilia, China, Canada si Statele Unite ale Americii. Desfasurarea adunarii ETC la Brasov este o recunoastere deschisa a eforturilor Romaniei de a-si spori vizibilitatea pe piata de turism internationala.
Zarnesti este localizat la doar 25 km de Brasov si la 160 km de Bucuresti (pe DN1 si DN73), fiind accesibil pe calea ferata, cu autobuzul, masina proprie sau o masina inchiriata.